Astăzi, prima zi a iernii 2023, este și va fi o zi marcantă, îndeosebi, pentru IP Gimnaziul – grădiniță „Igor Crețu” din comuna Găvănoasa, raionul Cahul, care au găzduit un eveniment deosebit de captivant, frumos și plin de emoții competitive creând astfel o atmosferă incendiară! Multă energie, admirație, curaj, forță și veselie, emoții la maxim sunt cuvintele care descriu Activitatea sportiva „Starturi vesele”, competiție zonală organizată de către, Consiliul Raional Cahul, cu participarea echipelor din cadrul instituțiilor de învățământ din satele Gavanoasa, Pelinei, Burlaceni, Ursoaia, Alexandfeld și Lebedenco. Competiția sportivă a întrunit elevii din școlile zonale, însoțiți de profesori, care au trecut prin probe uluitoare, demonstrând că sunt sportivi buni, coechipieri uniți, oameni plini de energie, cu un spirit sănătos al umorului și de competiție. Aceste probe sportive, au drept scop comunicarea eficientă între membrii echipei, luarea deciziilor corecte, lucrul în echipă, dezvoltarea atenției și capacităților intelectuale.